← Înapoi la colecție

Poezie

Purtai o rochie verde, culorile nopții

Dan Enache

Confort de lectură
113%

Preferințele poemelor se păstrează în acest browser.

Purtai o rochie verde, culorile nopții, Cu strălucirea stinsă a stelelor ce ard ascunse. În seara de-atunci, amintirea ne învăluia, Ca un fum subțire, ca un dor adânc ce ne pătrundea. Își revărsase luna lumina ei de ceară, Pe umerii tăi negri, tăcându-și doar misterul, Aveai ochii închiși, dar sufletul se deschidea, Pe fruntea ta, o întrebare în așteptare, precum o poveste. Pădurea, cu frunzele ei ruginii, cânta o melodie, Străină pentru mine, necunoscută ție, dar plină de taină. Când surâdeai, surâsul tău devenea o amintire, Un răsărit de soare în inima mea, lumina dimineții. Aveai mișcări domoale, ca aripi de îngeri, Și degetele subțiri atingeau o partitură a sufletelor. Și-am avut să-ți pun o mie de întrebări, ca stropii de ploaie, Întrebări ce dansau ca licuricii în jurul noastru, jucând. Cum, poate, doar marea neliniștită știe, Secretul acestor adâncimi, al privirilor întâlnite. Acele vorbe, toate, rămas-au în aer ca ecoul pădurii, Ca un șoapte înșirate, ca un fir subțire de poveste. Se auzea cum vine agale către noi, în liniștea adâncă, Tăcerea – ca o vulpe nevăzută, dar resimțită în suflete. Tăceam. Tăceai. Și luna bătea cu timide raze, Pe umerii tăi negri, în seara de atunci, în tăcere și iubire.

Comentarii

Ce ți-a transmis acest poem? Lasă câteva gânduri.

0 / 2000

Numele și comentariul vor fi publice după aprobarea administratorului. Te rugăm să păstrezi un ton respectuos.

Se încarcă comentariile…