Poezie
Tot ceea ce nu suntem
Confort de lectură
Preferințele poemelor se păstrează în acest browser.
Tot ceea ce nu suntem
ne privește înapoi,
ca niște umbre ale amintirilor pierdute,
ca frunzele tomnatice ce cad fără să întrebe vântul
unde să se așeze, unde să-și găsească odihna,
într-o lume de tăceri și murmure neînțelese,
într-un colț de univers unde timpul
se scurge la fel de tăcut ca nisipul
prin clepsidra uitată pe un raft prăfuit.
Toate visele pe care nu le-am trăit
ne privesc înapoi,
ca niște stele aprinse pe cerul nopții,
întrebându-se de ce am ales
să rămânem captivi în lumina zilei.
Uităm să visăm, uităm să sperăm,
într-o lume în care zâmbetele
se pierd în negura grijilor cotidiene,
unde florile uită să înflorească
și păsările nu-și mai găsesc cântecul.
Toate iubirile pe care nu le-am avut
ne privesc înapoi,
ca niște fluturi prinși în pânza timpului,
întrebându-se de ce ne-am ascuns
inimile în colțuri întunecate de suflet.
Rătăcim printre amintiri, căutând
acea lumină pierdută a tinereții,
acea căldură a primelor săruturi,
acea magie a nopților nesfârșite.
Toate cele ce nu suntem
ne privesc înapoi,
ca niște oglinzi sparte ale destinului,
reflectându-ne fragmentele de dorințe
neîmplinite, de speranțe risipite.
Ne căutăm pe noi înșine
în fiecare colț de umbră,
în fiecare fărâmă de lumină,
încercând să descifrăm misterul
a tot ce am fost, a tot ce nu am fost,
a tot ce am fi putut fi.
Comentarii
Ce ți-a transmis acest poem? Lasă câteva gânduri.
Se încarcă comentariile…